Despre Resursele Umane şi rolul instrumentelor digitale de tip ERP în domeniul HR

By March 11, 2019SPX Blog

Cu o lună în urmă, SAP lansa într-un comunicat de presă tendințele anului în HR. Cele 3 elemente pe care companiile de toate dimensiunile sunt sfătuite să le aibă în vedere în 2019 sunt, conform acestui comunicat:

  • Experiențele prin care trec angajații
  • Obiectivele clar trasate, care duc la o performanță îmbunătățită
  • Managerii “conectori”, ce își stimulează membrii echipei să se dezvolte și polarizează talente

Puteți consulta aici în întregime materialul pus la dispoziție de SAP România. Pe scurt, mesajul transmis este că, pentru a bifa cele mai bune rezultate la fiecare din cele 3 categorii, oricărei organizații îi este de un real folos un instrument digital din zona ERP, iar SAP proiectează software-ul său de business având aceste tendințe în vedere (precum și alte mișcări cheie pe piață).

Care ar fi rolul unui ERP (sau al unei soluții de tip HCM – Human Capital Management) în operațiunile HR ale unei companii, și de ce acest rol este esențial pentru funcționarea întregii organizații, la ora actuală?

 

Adoptarea tehnologiei la locul de muncă este în creștere

Putem privi către un alt nume important din industrie, pentru a câștiga un reper valid în ce privește tendințele generale pentru anul 2019. Conform Dell, acest an marchează accelerarea adopției de tehnologie. Unul dintre motive are o puternic legătură cu zona HR.

Generația Z (formată din cei născuți după 1995), este așteptată masiv în birourile de pretutindeni. Se preconizează formarea unei „forțe de muncă din ce în ce mai diverse, care va cuprinde membrii a cinci generații”. Numitorul comun va fi tehnologia (și se va dezvolta cu mult peste situația actuală). Speranța de dinamism, productivitate și rapiditate este strâns legată de infuzia de nativi digitali care vine dinspre noile generații, alături de care vor evolua şi cei care abordează poate mai rezervat inovațiile digitale translatate în activitățile de business.

Desigur, acesta este doar unul din elementele caracteristice noului mix. După modul în care el revine în diverse texte de specialitate, putem afirma ca așteptarea este ca acest element să fie o forță motrice, angrenând o schimbare globală în direcția tehnologizării complete a mediului de lucru, indiferent de ramura economică către care am privi.

Cu alte cuvinte, ceea ce vedem acum în jurul nostru ar fi doar vârful aisberg-ului. Odată cu încadrarea noilor generații în procesele, activitățile, echipele etc din organizațiile deja existente, va crește exponențial presiunea de a comunica și interacționa digital în mediul de afaceri.

Mai remarcăm și alte așteptări pentru perioada ce debutează cu 2019, ca de exemplu mișcări înspre „gestionarea datelor și analitica federativă”, în contextul Big Data, sau “infrastructura edge prin intermediul tehnologiei 5G – după cum puteți citi aici.

 

Factori interdependenți, ce vor genera schimbări considerabile

Așadar, dacă facem un efort de simplificare, putem spune că adopția tot mai crescută a tehnologiei în viața privată a dus la apariția unor generații întregi de nativi digitali. Aceștia devin treptat angajații cu cea mai mare pondere, schimbându-se astfel semnificativ așteptările în ce privește experiențele de lucru puse la dispoziția lor de către organizații. Pentru a putea analiza noul context și a regla oferta extinsă către angajați, companiile au nevoie de programe digitale capabile atât să proceseze un volum mare de date, cât și să livreze prognoze, sugestii, imagini de ansamblu ce pot servi drept bază pentru decizii informate.

Cum pot atrage cel mai bine noile talente? Ce au aceștia diferit față de generațiile anterioare lor, in materie de abilități şi pregătire? Cum le putem dezvolta sau valorifica acele capacități care poate sunt o premieră? Ce schimbări trebuie avute în vedere de către companii la nivel de dotare cu resurse fizice şi tehnologice? Cum se pot alinia acestea cu cerințele de buget și strategie?

Iată doar câteva exemple de întrebări cărora stăpânirea unui program de gestionare a resurselor întreprinderii le poate oferi rapid dacă nu un răspuns final, atunci măcar un context relevant și o sumă de posibile răspunsuri dintre care factorii de decizie să îl aleagă pe cel mai potrivit.

Cu SAP Business One companiile de dimensiuni mici și mijlocii aflate în curs de dezvoltare pot și ele beneficia de toate aceste avantaje ale tehnologiei ERP curente. Contactați-ne pentru a afla mai multe despre capacitățile de analiză predictivă integrate şi despre cum se pretează acest program activităților companiei dumneavoastră!